În primă fază, nu eram foarte limpezită că există o astfel de ierarhie. Despre ea se pomeneşte în textele religioase. Se vorbeşte despre Satana sau Lucifer şi despre diavoli, care sunt servitorii întunericului. Şi se mai pomeneşte de armate de diavoli.
Am povestit într-unul din articolele de început ale suitei „Contacte cu lumea nevăzută” despre prima mea vizualizare a unei existenţe din această lume.
Cam tot în acea perioadă, într-o noapte am avut o altă experienţă.
Locuiam într-un bloc faţă în faţă cu alt bloc, fiind despărţite de spaţiile verzi, locurile de parcare şi stradă.
Era destul de târziu, să fi fost în jur de trei dimineaţa.
La un moment dat am auzit un soi de… miorlăieli foarte urâte şi prelungi… dar puternice… nu de pisică…
Se repetau ca un tânguit înfiorător…
Andra, căţeluşa mea, a început să latre şi nu o puteam opri.
Mai mult, începuseră să latre şi câinii de pe stradă.
M-am dus la geam să văd de unde vine miorlăitul.
Şi nu eram singura, căci multe ferestre erau luminate şi oamenii din ambele blocuri se uitau curioşi şi miraţi la manifestarea curioasă din stradă.
Ceea ce am văzut, pentru cineva care nu are cunoştinţă despre lumea întunecată, nu ar avea nicio noimă: se adunaseră o grămadă de câini, aşezaţi în cerc şi lătrau nervoşi şi furioşi la ceva din centrul cercului, care scotea miorlăitul acela de îngheţa sângele.
Deci, nu doar Andra, ci şi căţeii din stradă percepuseră ceva… ceva ce auzeau şi ceilalţi… eram nedumerită, că nu mai văzusem sau auzisem aşa ceva…
…câinii însă, ştiau foarte bine despre ce este vorba şi îşi riscau vieţile în demersul de a-i goni pe diavoli şi a ne proteja pe noi, oamenii…
(…ajutor pe care nu-l mai putem primi dacă îi euthanasiem…)
…m-am hotărât să văd despre ce este vorba…
…Şi am văzut trei diavoli în mijlocul cercului făcut de câini… erau destul de mari, dar erau doi maro şi unul gri…
Abia atunci am înţeles că nu erau toţi negri…
Şi că erau de diferite mărimi…
Nu înţelegeam de ce au venit.
Dar nici nu era indicat să intru în dialog cu ei, pentru că ştiam că nu este bine să vorbeşti cu ei, ne spusese lectorul, la curs, că sunt foarte vicleni şi păcălesc. Mai mult, prin stabilirea contactului cu ei, oamenii pierd energie, pe care o absorb diavolii, căci acesta este motivul pentru care invită la discuţie. Vom vorbi într-un articol următor despre cum acţionează.
Ceea ce am citit în câmpul mental al acelor diavoli, a fost că fuseseră trimişi de cineva de rang superior (din ierarhia lor). Erau… un fel de soldaţi, am putea spune… trimişi în misiune…
Am citit schema organizării din mintea unuia dintre ei.
Este o organizare foarte clară pe nivele ierarhice, cel mai înalt nivel fiind al celui mai jos vibraţional, de care se tem foarte tare toţi, pentru că nerespectarea unui ordin atrage pedepse foarte grele.
Ierarhia lumii întunecate este asemenea ierarhiei militare, iar organizarea sa, cam la fel: cu grade, cu generali, cu Comandant Suprem, cu căpitani şi locotenenţi, cu foarte mulţi sergenţi şi cu enorm de mulţi „trupaşi”, echivalentul soldaţilor din armată.
Este posibil ca gradele acestea să nu poarte chiar aceste denumiri, ci ele să fie ceea ce mintea mea a decelat, asimilând cu ceea ce cunoşteam despre organizarea militară.
Diferenţa majoră între cele două sisteme este de nivel al pedepsei, ceea ce generează şi o anumită conceptualizare în respectarea sarcinilor.
Dacă în armată, „ordinul se execută, nu se discută”, în lumea întunecată nici nu se pune problema de a contesta vreo decizie sau de a pune la îndoială autoritatea ierarhică, ci de a executa cât mai bine ordinele.
Cauza acestui model de abordare este izvorâtă din modul de supravieţuire a lumii întunecate, care există atâta timp cât are cu ce se hrăni, deci misiunile trebuie să fie reuşite, ca să se obţină … hrană (energetică, desigur)…
(Vom avea un capitol separat, în care chiar acest lucru îl voi explica în detaliu; vom putea vorbi şi la conferinţe despre aceste lucruri, ca să fie foarte bine clarificate şi să ne ajute să ne recăpătăm forţa interioară, puterea energetică şi să învăţăm cum să ne desprindem de lumea întunecată).
Cei trei veniţi acolo, chiar preferau să fie „pedepsiţi” de mine şi nu de stăpânii lor, care îi şi chinuiau foarte rău, cu torturi că îi făceau mai degrabă să îşi dorească să nu existe, decât să ajungă în acele stări.
Eu nu i-am pedepsit, ci am închis planul acelui spaţiu de manifestare fizică, astfel încât să nu mai poată sta acolo, ci să trebuiască să plece. Nu aveam încă experienţa şi cunoaşterea de acum, dar nici nu erau posibilităţile şi condiţiile energetice de acum.
Practica ancestrală de curăţare a zonei, folosită şi în timpul slujbelor religioase, este de alungare a acestor fiinţe, gest făcut cu forţă şi cu fermitate interioară, dar şi verbală („Piei, diavole!!!”, folosit în textele religioase sau „Să te duci în pustiu, în loc părăsit, pe unde cocoş n-a cântat şi picior de om n-a umblat […]!!!”, adică undeva departe de orice legătură cu viaţa.
Din nefericire, supravieţuirea acestora depinde tocmai de legătura cu Viaţa, din care se hrănesc! Deci, despărţirea de viaţă e temporară, afară de cazul în care ordinul a fost atât de puternic, încât chiar blochează puterea entităţii malefice şi aceasta ascultă ceea ce i s-a impus.
Dar, trebuiesc specificate două aspecte: entitatea malefică ascultă ordine de la oameni, doar contra plăţilor (care se fac cu suflete şi vom vedea cum); şi dacă toţi diavolii se duceau prin pustiuri, prin deşerturi… prin zone aride, ar însemna ca acestea să fie pline de astfel de fiinţe, gonite acolo în timp. (Şi, eventual, şi-ar face nişte armate pe acolo).
Pe de altă parte, însăşi planeta este o fiinţă vie şi fiecare bucăţică din ea e vie şi are viaţă pe ea, chiar dacă sunt şi zone cu mai puţine fiinţe, tot există viaţă! Deci… nu prea ar avea, în mod real, unde să se ducă entităţile cu pricina…Florentina Mateescu