În timp am ajuns să văd că sunt apariţii diferite. Şi nu iau tot timpul chipurile cunoscute de noi, care pot, de fapt, să fie un model arhetipal arhivat în memoria colectivă şi preluat de mentalul individual.
Cert este că şi eu, de câte ori i-am văzut în formele lor, semănau cu ceea ce cunoaştem cu toţii ca forme ale lor, unele fiind însă întruchipări groteşti, schimonosite sau concepute a fi cât mai înfricoşătoare, tocmai pentru a induce frica.
Formele groteşti sunt şi o expresie a lipsei lor de echilibru şi de iubire.
O să vă povestesc câte ceva din ceea ce am văzut eu până acum.
Când i-am văzut pe cei trei diavoli, în acea noapte, am înţeles că au culori diferite, funcţie de nivel.
Am sesizat trei culori: negru, gri şi maro. Negrii sunt cei de la ultimele nivele, cei mai de jos, se spune că ar fi „-7” sau „-7,2”. Ei sunt cei mai… în limbajul nostru am spune „răi”. Sunt capii Lumii întunecate şi sunt puternici şi nemiloşi, total lipsiţi de scrupule şi foarte duri, chiar şi cu proprii supuşi, pe care îi conduc cu frică, cu teroare.
Cei gri sunt în zona intermediară a lumii intunecate; asimilându-i cu structurarea militară, ar fi subofiţerii – sergenţi, plutonieri… Ei ascultă de cei negri şi dau ordine celor de sub ei. Tot în lumea gri sunt şi trupaşii, soldaţii, executanţii.
Cea de a treia categorie, este a celor maro, care provin din lumile umane, dar şi-au vândut sufletele.
Ierarhizarea de face şi pe mărime, nu doar culoare. Cei mai mari sunt cei mai puternici.
Ce am văzut eu, ca mărime, la cei negri, cel mai mare avea cam 3 – 4 metri, poate şi 5 – 6 metri, dar la gri şi maro am văzut şi de apr. 13 -15 metri şi mai mari şi muuult mai mari, dar nu atât de puternici. Răul din cei negri este atât de adânc, încât cei de 3 – 4 metri sunt cu mult – mult mai răi decât unul gri de mult mai mari dimensiuni. Forţa cea mai mare o au cei negri. Ei slujesc cu cea mai mare convingere lumea întunecată.
Ca forme, am spus că seamănă cu ceea ce este în mentalul nostru din picturi şi diverse reprezentări, pentru că acestea descriau ceea ce unii oameni chiar au văzut. Variaţiunile de la tema de bază sunt, în general, la fel de groteşti.
Dar ei pot să-şi ia forme şi funcţie de „specializări”, de ceea ce au de făcut sau de locul în care au de făcut misiunile lor.
De pildă: unul care întunecă un drum, este ca un miriapod luuuuung, aşezat sub drum. Nu apar spontan acolo, ci cu misiune, trimişi acolo de ceva sau cineva.
O astfel de entitate a fost pe drumul de la Mihăileşti, unde a fost, în urmă cu câţiva ani accidentul camionului cu îngrăşăminte chimice pentru agricultură, când se pulverizau structurile şi au murit şi mulţi dintre cei care au intervenit.
A mai fost şi pe Dealul Negru, unde se produceau multe accidente. Lumea îi spunea „Negru”, crezând că îi spune aşa din cauza frecventelor accidente soldate cu morţi. Dar şi acolo, ca şi la Mihăileşti, în apropiere era o locaţie de diavoli şi ei erau trimişi să „lucreze” pe şosea.
Misiunile lor pot fi date fie de conducătorii lor, cărora trebuie să le aducă hrană, adică suflete, sau de către oamenii, care îi invocă şi plătesc cu suflete şi chinurile propriei vieţi sau/şi a urmaşilor.
În general, zonele unde se petrec frecvente sau intese evenimente negative, sunt cuibare pentru aceste fiinţe.
Se poate însă să ia şi alte chipuri.
În general, atunci când „apar”, fie în plan fizic, fie subtil, îşi iau acel chip cu care să îşi atingă scopul. De regulă, este hotărâtor cine este ţinta demersurilor lor, ca să îşi ia o înfăţişare sau alta.
Pot apărea în vis, în realitate, în gând, cu imagine, cu glas, cu miros, cu senzaţie de rece şi, de regulă, însoţită de o teamă paralizantă… Sunt mai multe moduri în care pot apărea.
Este important să îi recunoaştem, să ne apărăm de ei şi să nu cedăm, căci lor li se dă şi din suflet, nu doar din energia umană.
Deşi vom vorbi detaliat puţin mai încolo, simt că trebuie să transmit cuiva o informaţie: atenţie la visele reale, adică cele în care se simte că se participă ca la nişte evenimente reale şi se simt trăiri, emoţii; NU SE PRIMEŞTE NIMIC DE LA NIMENI, ÎN VIS, INDIFERENT CINE DĂ, CE DĂ SAU CÂT DE ATRĂGĂTOARE ESTE APARIŢIA, CHIAR CINEVA FOARTE DRAG NOUĂ SAU DE MARE ÎNCREDERE, ÎN FAŢA CĂRUIA LASĂM GARDA JOS… ŞI INDIFERENT CE NI SE DĂ!
O manevră folosită foarte frecvent în ultima vreme, este să se dea ceva de înghiţit (mâncare, pastile, ceva de băut etc), pentru care se creează cadrul veridic – o poftă intensă pentru ceva, care este primit să se mănânce; foame bruscă, în timpul somnului; sete puternică; o boală sau o suferinţă, care s-ar alina cu un medicament; sunt scenarii create cu tot arsenalul nostru de trăiri fireşti sau chiar amplificate, dar care să justifice consumarea a ceea ce se dă.
Fiinţele de lumină NU vin nechemate şi nici nu dau de mâncare sau băut în timpul somnului.
Fiinţele de întuneric sunt atât de disperate, în ultima vreme, de tot ceea ce se petrece pe planetă, că au început cu acest gen de manevre, în care dau hrană pentru om, contra hrană pentru ei… adică părţi de suflet… nu e un schimb chiar echitabil… dar e intens practicat!… Aşa că, ATENŢIE!
Se contracarează cu autosugestie sau cu rugăciune, seara, înainte de culcare: „Doamne, mă las în grija Ta!” sau autosugestie: „Sunt în permanenţă protejat(ă) şi în grija Divină!”, ori „Tatăl nostru” sau altă rugăciune şi semnul crucii, pe care diavolii nu îl suportă, pentru că îi echilbrează şi nu-şi mai pot face misiunile lor. Rugăciunea „Tatăl nostru” este un puternic algoritm de curăţare, în timp ce „Crezul” este de protecţie; de aceea se şi spun în această ordine, întâi se face curăţarea energetică şi apoi protecţia.
Florentina Mateescu