Lumea întunecată, prin coeziunea puternică impusă de ierarhizare şi dominaţie, de modul de viaţă şi de regimul pedepselor, reprezintă o structură relativ omogenă, dispusă ca o bandă ce înconjoară Creaţia.
Ar fi nivelul exterior al Creaţiei, necesar inclusiv pentru protecţia faţă de mediul exterior Creaţiei; de fapt, acesta ar fi un atribut esenţial. Când vom înţelege cum funcţionează, vom vedea că are rolul şi rostul ei bine stabilit şi că este necesară.
Pentru că întreaga Creaţia are aceeaşi structură matriceală (adică este structurată pe aceeaşi schemă, aceiaşi algoritmi de structurare), diferind doar dimensiunile, probabil că cea mai elocventă comparaţie a universului (ca şi Creaţie la scară mare), este cu un atom (aceeaşi creaţie, dar la scară mică). Am citit zilele trecute, această comparaţie în cartea „Fiii Legii lui Unul. Învăţăturile pierdute ale Atlantidei” de Jon Peniel; era descrisă şi asemănarea, dar şi funcţionarea atomului – pe care o putem extinde la scara Universului.
Nucleul atomului, ca şi Miezul Divin, din care se revarsă Creaţia, au polaritate masculină, adică încărcare energetică pozitivă; electronii care gravitează în jurul nucleului atomic, sunt încărcaţi negativ, adică au polaritate feminină, receptoare; ea atrage alţi electroni, cu care face combinaţii diverse.
Lumile Creaţiei sunt electronii de pe primele orbite şi îşi duc existenţa conform unor programe specifice, iar Lumea întunecată reprezintă ultimul nivel, ultimul strat de electroni, cei mai instabili; ei caută mereu combinaţii, pentru că sunt setaţi şi ei să găsească starea de stabilitate.
Între atom şi întreaga Creaţie există şi nivele intermediare, care funcţionează exact pe baza aceluiaşi model de sistem.
Practic, lumea noastră are un Miez Divin, pe care îl numim Dumnezeu, din care se revarsă lumile, întâi cele apropiate de Sine, înalte vibraţional, iar pe măsura depărtării de Sinele Divin, scade şi vibraţia, gradual, pe fiecare nivel, ceea ce imprimă caracterul feminin al acestora, care, datorită lipsurilor cu care sunt constituite, sunt mereu tentate să umple golurile; această formă, conţinătoare a golului şi receptoare, tocmai pentru umplerea lui, are polaritate feminină, negativă.
Ultimul nivel al Lumilor este Lumea Întunecată.
Aşa cum electronii ultimului strat sunt în căutare permanentă de combinaţii, la fel funcţionează şi lumea întunecată.
Am putea remarca, însă, din ceea ce ştim şi am înţeles până acum, că ultimii electroni caută combinaţii în exterior, nu se orientează spre propriul nucleu, (în condiţii normale de funcţionare), deci, prin extrapolare, lumea întunecată ar trebui să caute tot în exterior combinaţiile sale.
Aceasta ar însemna că şi fiinţele lumii întunecate pot să se orienteze spre exterior, să caute combinaţii dincolo de nivelele Creaţiei.
Dar pentru că, nu sunt Universuri neapărat în imediata apropiere, ca să fie conexiuni de realizat permanent, ultimul nivel al Creaţiei se orientează preponderent spre nivelele anterioare, la care se conectează pentru a se hrăni (deci pentru starea de relativă stabilitate).
Aceasta este lumea întunecată.
Florentina Mateescu