Pe de altă parte, meditaţiile, dirijate sau nu, accesarea nivelelor non-conştientului din psihic, prin acordarea la unde cerebrale Theta sau chiar Delta sau Gamma, oferă posibilitatea dezvoltării clarvederii.
Mai mult decât dorinţa de a vedea, însă, este necesară convingerea că se vede!
Noi, conform felului în care am fost structuraţi, suntem dotaţi şi cu extrasimţuri, deci cu clarvedere, clarauz, clarolfacţie, clarpercepţii, doar că, în lumea 3D, ele sunt într-o formă potenţială şi o să vă explic de ce.
Experienţa tridimensională presupune un anumit set de lecţii de parcurs, ca şi cum am avea de învăţat un manual, dar să-l învăţăm conştiincios, de la un capăt la altul, iar finalitatea fiecărei lecţii s-o simţim. Aceasta înseamnă că avem de învăţat şi teoretic, dar mai ales, practic. Să simţim efectul înseamnă să trăim cu adevărat, să fim prezenţi în mod real în viaţa noastră şi atunci vom fi acolo cu toată fiinţa, vom participa cu toată fiinţa la ceea ce învăţăm şi, în consecinţă, vom duce în suflet trăirea… iar sufletul ne ajută să trăim cu toată fiinţa.
Auzim mereu să ducem în inimă trăirile noastre…
Şi ni se pare că, dacă le-am înţeles, aceasta înseamnă că ducem în inimă…
Dar, reuşim cu adevărat să facem aceasta doar atunci când simţim… când ducem în suflet o trăire, o resimte întreaga fiinţă… fiecare celulă a noastră se impregnează de acea trăire… e o stare a întregii fiinţe… o stare pe care reuşim s-o obţinem atunci când ne lăsăm sufletul deschis pentru ceea ce vine spre el…
Este destul de dificil să facem aceasta după o educaţie strict materialistă… şi, mai ales după formarea insistentă a ultimelor decenii, în care suntem îndepărtaţi continuu de tot ceea ce înseamnă viaţă…
Nu e slogan, ci un mare adevăr: cu siguranţă aţi auzit, poate chiar vi s-a sugerat să ieşiţi în natură… să priviţi natura… să-i urmăriţi ritmul… să admiraţi o floare… sau un copac… sau să ascultaţi foşnetul frunzelor… ori clipocitul apei unui pârâu… sau ciripitul păsărelelor… sau valurile mării… şi poveştile ţipate ale pescăruşilor… să urmăriţi alunecarea peştilor în apă… câtă fluiditate!… câtă graţie!… sau uşurinţa zborului fiecărei păsări… felul cum se lasă purtată pe aripi de vânt… felul cum simte natura… pe care noi am uitat s-o privim… s-o simţim… s-o cunoaştem… şi să facem parte din ea…
Am tot distrus pădurea şi farmecul ei… să nu ne îmbie la viaţă… ea care ne dăruieşte atât de mult… dar pe care noi o negăm, din raţiuni financiare… mai bine construim un colos de beton sau sticlă… neviu… să nu-i mai simţim pulsul… şi atunci,… nici nu ne mai simţim vinovaţi că nu trăim… Câte un copac răsleţit ici-colo… e prea stingher într-o lume care nu-l defineşte… prea solitar într-o lume ostilă,… căreia el se străduieşte să-i ofere necondiţionat iubire…
…căci el se oferă tuturor trecătorilor,… indiferent cum sunt aceştia…
Florentina Mateescu