Se spune că a fost odată, ca niciodată, dar fiindcă trebuia să fie odată și odată, o poveste despre o planetă minunată – AGAPE – Tărâmul Iubirii.
Agape fusese cândva RAI, de o frumusețe neasemuită și leagănul armoniei.
Doar că, aparent dintr-o greșeală, iar în realitate, pentru că așa trebuia să fie, s-a produs o perturbare a armoniei și viața a început un curs aparent haotic, în realitate, însă, foarte minuțios conceput fiecare moment al existenței.
Și, iată că Agape a ajuns la momentul în care se putea întoarce în Armonie.
Dar acest lucru nu se putea petrece oricum, ci doar cu ajutorul ființelor care viețuiau pe Agape. Ori ele… nu erau chiar pregătite pentru ceea ce avea Agape de făcut.
Atunci, Înțelepții din Stele au hotărât să trimită ajutoare pentru ființele de pe Agape, să poată reveni nemurirea pe acel tărâm al iubirii.
Pentru aceasta au delegat un Maestru Înțelept să trimită
Mesageri pe Agape și să urmărească îndeaproape ce se petrece acolo, ca să susțină ființele să devină nemuritoare.
Maestrul Înțelept s-a așezat deasupra norilor. Și a trimis mai mulți Mesageri pe Agape, la anumite intervale de ceea ce ființele numeau Timp.
Dar nu se produceau schimbări importante. Iar Mesagerii erau trimiși înapoi.
Și Timpul agapian trecea.
Maestrul Înțelept a trimis încă un Mesager. Probabil ultimul.
Clepsidra își picura lent ultimele fire de nisip. Apoi urma finalul.
Mesagerul a ajuns pe Agape și a călătorit în lung și în lat, privind la ființe și la obiceiurile lor. Era din ce în ce mai derutat. Sigur ajunsese unde trebuia? Ființele erau tare departe de a putea să susțină trecerea în Rai a planetei lor…
Atunci Mesagerul se hotărî să urce deasupra norilor și să se sfătuiască cu Maestrul Înțelept din stele:
– Cu plecăciune vin în fața Ta, Mare Maestru Înțelept din Stele! Dar locul unde m-ai trimis, este cu adevărat cel unde trebuia să ajung?
– Cu certitudine, DA.
– Sufletul meu simte că Agape va renaște. Dar ființele?
– Au nevoie de tine, să le ajuți să renască.
– Dar cum, Înțeleptule?
– Este necesar să începi să le povestești despre ele însele. Să înțeleagă că ies din Iluzie. Și să afle cum să o facă.
– Le-am vorbit. Le-am ascultat limba și am vorbit astfel încât să înțeleagă ce le spun. Dar nu vor să audă. Au adormit în iluzie. Așteaptă să vină cineva să le rezolve problemele. Nu își asumă că ei sunt propriii lor Regi, că fiecare e dator să se conducă singur.
– Și-au dat puterea și au rămas fără vlagă. Vor trebui să învețe să și-o recapete.
– Se uită la ceilalți și îi critică, continuă Mesagerul.
– Pentru că le este teamă să se privească pe ei înșiși. Ai observat că oglinzile lor le arată doar corpul? Au uitat meșteșugul adevărat de a face oglinzile magice, în care se vede și sufletul. Pentru că prea mulți și-au vândut sufletul sau l-au pierdut cu nechibzuință.
– Se gândesc să ia lucrurile altora. Și le iau și viețile.
– Da. Nu știu că ei sunt cei care se conduc. Și iși pierd propriile lucruri. Și viețile.
– Înțeleptule, ființele se conduc după legi nedrepte. Și se conduc nedrept. Lumea lor este strâmbă. Și viața lor e ciudată – lipsită de logică. Ei chiar nu știu de ce trăiesc?
– De fapt, acolo este o lume răsturnată cu susul în jos. Ceea ce este jos, trebuia să fie sus; iar ceea ce este sus, trebuia să fie jos. Întreaga lor viață reflectă aceasta. Când li s-a răsturnat lumea, au uitat de ce există.
– Dar le-am spus eu, Înțeleptule. Și nu cred. Sau au impresia că o fac. Dar nu ies din iluzie. Așteaptă să fac eu ceva ca să li se schimbe lumea, spuse Mesagerul profund dezamăgit de nivelul mental scăzut al ființelor.
– Asta au spus toți Mesagerii. Că se petrec lucruri grotești. Că sunt agresivi. Și orgolioși. Și că au gândirea limitată. Prea puțin efort de gândire. Preferă să asculte și să nu facă nimic.
– Și atunci, cum crezi Înțeleptule că au vreo șansă la Nemurire?
– Așa cum sunt, nu au. Dar tu continuă să le spui. Câțiva s-au trezit. Unii mai mult, alții mai puțin. Unora li se pare că s-au trezit…
– Celor mai mulți dintre cei care m-au auzit li se pare doar, că s-au trezit. Că nu sunt dispuși să își schimbe murirea cu nemurirea. Nu fac eforturi să iasă din Pădurea Întunecată.
– Mesagerule, tu nu ai cum să îi schimbi! Ceea ce poți face tu, este să le spui. Să le spui despre ei și lumea lor. Și despre Rai, si despre nemurire. Și fiecare va alege DOAR pentru el însuși dacă rămâne în Pădurea Întunecată, în tărâmul muririi sau se străduiește să iasă și merge în Lumea Fericită a nemuririi, veșnicei armonii și abundențe, în lumea Iubirii.
– Și dacă încă nu aud?
Atunci, Maestrul Înțelept din Stele privi semnificativ clepsidra: ultimele fire de nisip se prelingeau pe gâtul ei…
– Nu mai au timp.
Chipul Maestrului se estompă. Se scursese timpul pentru conversație.
Și timpul ființelor era la final. Prea aproape de final.
Mesagerul coborî din nou pe Agape.
El va vorbi. Ei, dacă vor vrea, vor auzi.
El se va simți împăcat, indiferent de deznodământ…Ei…au de ales…
Cu mult drag,
Flori Mateescu