Din necunoașterea și neînțelegerea fenomenelor din viață, omul a dezvoltat o tendință victimală.
Necunoașterea este explicabilă și justificată în perioadele trecute, în care doar un număr restrâns de oameni aveau acces la cunoașterea spirituală, iar ei nu împărtășeau mulțimii, care era ținută în ignoranță, ca să poată fi condusă mai ușor.
Într-o lume 3D, în care omul este actor nonconștient al unui rol scris pentru fiecare viață a lui, a fost nevoie de această necunoaștere, ea reprezentând posibilitatea de experimentare a lecțiilor de viață în această formulă.
Tot în acest plan existențial s-au petrecut și cele mai mari atrocități, pe lângă multe și mari suferințe, care se înlănțuiesc și nu lasă loc luminii să se cuibărească în sufletele oamenilor.
Evident, nu este întâmplător acest lucru, ci el face parte integrantă din programul Dimensiunii a Treia.
O reacție firească a omului 3D a fost să se simtă victima vieții. Să considere că viața este o suferință perpetuă. Și că doar când va muri va avea parte de liniște, căci moartea este un somn veșnic.
Paradoxul este că, în această situație, când viața e plină de suferință și moartea este doar somn veșnic, omul 3D se teme foarte tare de moarte!!!…
În calitate de victimă a vieții, omul a simțit nevoia să descarce această stare, pentru că, în structura lui este setată starea de bine.
El a început să povestească de suferința lui, considerând inițial că e doar a lui. Că poate primi îndrumare de la ceilalți cum să iasă din suferință.
Dar și ceilalți sufereau. La fel sau mai mult, chiar.
Adică – nu există nimeni fără suferință???
Atunci, ce facem?
Povestim despre suferință, pentru că este ceea ce avem. Dăm mai departe din ceea ce avem. Câteodată, unii doar suferință aveau de povestit, că mai atrăgeau jelania lumii și, prin aceasta, atenția ei.
Adică energia lumii, focalizată pe vorbitorul care, în acest fel, se încărca energetic de la ceilalți și care, devenea vampir energetic.
Dacă privim în trecut, oamenii mai aveau puterea de a face haz de necaz, mai găseau puterea să râdă, să cânte, să joace, să se bucure de soare, de recolte, de un fătat și imaginea unui pui la început de viață… vedeau viața cu normalitatea greutăților ei.
Lamentările și negativismul au fost o tendință cultivată prin îndepărtarea de la adevărata viață.
Frica de ceilalți l-a făcut pe om să ascundă cele bune și să scoată la iveală, să vorbească despre și să potențeze în viața lui – doar aspectele negative.
Efectul firesc a fost amplificarea aspectelor potențate. Dacă omul zice că are o zi proastă – așa va fi! Dacă spune că nu are timp să îți termine treburile – așa va fi! Dacă spune mereu că nu are bani – asta experimentează, pentru că asta cere!
Problema este că apoi îi acuză pe ceilalți că nu are, ca și cum ceilalți l-ar fi pus să gândească în acești termeni!
Acum însă, când există o așa largă informare, sunt mii și zeci de mii de cărți de spiritualitate, de dezvoltare personală, de psihologie aplicată, etc.
Ce anume îi reține pe oameni să facă în ei schimbarea?
Cu mult drag,
Flori Mateescu