Înainte de a detalia etapele posedării, vom vorbi şi despre nivelele de credinţă, ca să înţelegem cum funcţionează.
De ce?
Pentru că ele sunt hotărâtoare în alegerea victimelor.
Este bine să înţelegem că aceste nivele sunt achiziţii ale fiecăruia dintre noi, rodul experienţelor individuale din toate existenţele de până acum.
Fiecare dintre noi a făcut cunoştinţă, la un moment dat, cu lumea întunecată. Fiecare a fost mai aproape de întuneric, atunci când propria structură ducea către aceasta; dar astfel a putut ajunge la nivelul cel mai de jos, la ceea ce s-ar putea numi „moartea firii”, adică ruperea legăturii fireşti cu Dumnezeu. Funcţie de varianta de învăţare a lecţiilor de viaţă pentru care optează fiecare dintre noi, acest nivel ne apropie de Iad, ne coboară în el sau doar ne lasă să-l întrezărim.
Personal, cred că diavolii sunt foste structuri umane, care şi-au pierdut sufletul, iar acum se străduie să îşi recompună unul, pentru a ieşi din întuneric. Altfel puteau să se hrănească cu toată sau o parte din energia luminii roşii din banda cromatică şi nu mai aveau nevoie de altceva. Însă ei sunt fiinţe! Non-fizice (invizibile pentru banda de frecvenţă cromatică pe care o receptează ochiul uman), dar sunt fiinţe, nu programe, ca să se hrănească doar cu energie.
Aceasta este şi explicaţia faptului că ei se orientează în sus, spre oameni, înapoi spre lumea de unde au venit, pentru a căuta stabilitate, energie şi viaţă, nu spre alte lumi (aşa cum electronii de pe ultimul strat al unui atom, caută să se combine cu electronii de pe ultimul strat al altui atom, ca să ajună la structura stabilă de octet).
De altfel, îngerii căzuţi au fost doar câţiva, nu puhoiul de fiinţe care populează acum lumea întunecată. Şi faptul că acei îngeri au fost „căzuţi”, nu creaţi aşa. sugerează că acesta este modul în care s-a format lumea întunecată.
Practic, ceea ce facem noi acum, după ce s-a căzut atât de mult că a fost creată această lume a întunericului, durerilor, suferinţei, distrugerii, este să urmăm traseul invers căderii, respectiv – urcarea, ridicarea, evoluţia, înălţarea în lumina divină.
Revenim la nivelele de credinţă.
Conform ideii emise anterior, sunt oameni care au coborât foarte mult în întuneric, pentru a muri vechiul „eu”, după care încep să urce spre Lumină.
Acest urcuş are mai multe trepte, pe care le putem numi „nivele de credinţă”, invers de cele ale coborâşului, care măsurau „nivelele de necredinţă”.
Deci, pentru a începe urcarea, ca să existe ceea ce trebuie să urce, este necesar, mai întâi, să fie coborârea…
Nivelele de credinţă sunt specifice lumii evolutive, aflate în diferite intensităţi de lumină.
Evident, nivelele de jos, cele mai apropiate de lumea de întuneric, au mai puţină lumină decât cele de deasupra, căci luminozitatea creşte pe măsura urcării treptelor evolutive.
Practic, nivelele de credinţă reflectă nivelul spiritual al fiecăruia.
În mare, sunt: oameni fără credinţă, cu pseudo-credinţă, cu credinţă slabă, cu multă credinţă, cu credinţă fermă sau totală.
Cei fără credinţă sunt cei care au de experimentat lumea întunericului. Ei sunt deja pe traseul de coborâre.
Cei cu pseudo-credinţă sunt cei care află că ar putea să se salveze din lumea întunecată, cu ajutorul puterii divine, dar încă nu vor sau nu pot renunţa la ceea ce le oferă viaţa pe care o au. Pentru că li se dă iluzia de putere şi de ascendenţă asupra celorlalţi, asupra oamenilor, deci nu au o motivaţie reală şi clară pentru ei, să renunţe la lumea întunecată. De regulă, merg după alte avantaje, dacă e să schimbe stăpânul. Ei au parcurs nivelele de coborâre şi încep urcarea, dar nu sunt încă limpeziţi de ce ar trebui să schimbe direcţia.
Cei cu credinţă slabă încep să vrea să se desprindă de întuneric, aflând sau acceptând că există Dumnezeu, dar neînţelegând în mod real ce înseamnă Dumnezeu, pentru că încep să accepte doar cu mintea şi nu reuşesc să îl simtă pe Dumnezeu. Este lotul vizat cu predilecţie.
Cei cu multă credinţă sunt cei care au început procesul de cunoaştere a lui Dumnezeu şi fac primii paşi de a duce înţelegerea şi acceptarea din minte în suflet. Ei sunt încercaţi în special prin atacuri energetice, mai directe sau mai parşive, tocmai ca să reuşească să înţeleagă mecanismele, să se apere şi să crească, dar să fie o creştere autentică, simţită. În felul acesta integrează lecţiile neînvăţate, întunericul din noi.
Iar cei cu credinţă totală au ajuns să-l simtă pe Dumnezeu, cu inima, cu toată fiinţa şi să fie mereu conectaţi cu El. Pe cei conectaţi în mod real şi permanent la Dumenzeu, nu îi mai pot atinge fiinţele întunecate. Structural, acest nivel este mai degrabă cel care face trecerea spre dimensiunea a patra, unde fiinţele de întuneric nu au acces.
Florentina Mateescu