În sfârşit am ajuns şi la acest subiect, deosebit de important şi, mai ales, util.
Pentru că vom avea multe de vorbit aici, cred că vom împărţi imformaţia pe mai multe articole.
Nu este o informaţie uşor de acceptat, digerat, integrat.
Împărţirea pe mai multe secţiuni este solicitată nu doar de volumul de informaţie şi de capacitatea de a o inţelege şi integra şi nu se pot cunoaşte şi învăţa toate dintr-o dată, ci şi de nevoia de claritate – chiar vreau să fie limpezit acest sector în mintea tuturor celor care citesc aceste articole, pentru că într-o lume haotică se intră uşor; mai mult, cred că fiecare a avut o oarecare interacţiune, voită sau nu, cu această lume, mai ales că, în ultima vreme coexistăm destul de aproape şi sunt şi fenomene energetice planetare care au influenţat modul de acţiune al acestor fiinţe.
Deci, în concret, aş sugera ca înaintea fiecăruia dintre următoarele articole să se facă o curăţare – se spune Tatăl nostru, se aprinde tămâie, lumânare, beţişoare parfumate, ne închinăm, chiar şi mental, eventual cu cruce de lumină, vizualizăm că suntem parcurşi de un flux de energie luminoasă din creştet şi până în tălpi şi că ne purifică şi luminează întreaga fiinţă, ţineţi aproape o cruciuliţă sau orice alte tehnici cunoaşteţi.
Pentru că există o ierarhie, aşa cum am vorbit, în general, cei din vârful piramidei ordonă, iar cei de dedesubt execută, exact pe principiile din armată.
Dacă ar fi să facem o comparaţie, structurarea militară este foarte asemănătoare cu cea a lumii întunecate. Este adevărat că, în lumea 3D armatele au avut rolul lor. Armatele de cucerire sunt, ca mobil, similare cu cele întunecate – atacă, să ia ceva ce nu le aparţine. Îşi însuşesc prin forţă şi stăpânesc prin teroare şi nedreptăţi, ceea ce nu era al lor. În acest fel lucrează şi lumea întunecată…
Mai mult, pentru a fi justificată necesitatea armatelor, care înglobează costuri uriaşi, dar aduc şi profituri imense pentru furnizori, oamenii creează cadre conflictuale, cu care să justifice acţiunile armate. Şi în lumea întunecată se foloseşte această tehnică…
Deci, dacă ne gândim puţin, vedem de unde a venit modelul pentru a crea entitatea numită armată…
Evident, cei atacaţi au fost nevoiţi să se lupte, ca să se apere. În lumea 3D nu era suficient de puternică legătura cu Dumnezeu şi credinţa, pentru a se putea replica cu iubire, precum nici conceptul acesta nu funcţiona la scară mare, emoţia majoritară manifestată în 3D fiind frica, deci ea era şi cea care genera modelul de replică. Deci, replica firească era tot o armată, dar de apărare. (Uneori, unele armate de apărare au mai schimbat rolul, din apărare în atac!…).
(Poate că renunţarea la stagiul militar obligatoriu, este şi un pas înainte spre găsirea unor altfel de soluţii, specifice lumii viitorului, nu doar o economie substanţială; e drept, într-o lume în care încă nu s-a limpezit direcţia şi, pe de altă parte manipularea globală se face din ce în ce mai vizibilă, pentru că nu prea mai există drepturi reale la replică, e un moment vulnerabil, care poate duce la compromisuri sau pierderi).
Vom vedea noi că o parte din strategia malefică, urmăreşte vulnerabilizarea victimei.
Florentina Mateescu