CARTI
CURSURI
E-BOOK
VIDEO

DE CE EXISTĂ LUMEA ÎNTUNECATĂ

Din tot ceea ce am vorbit noi aici, probabil că întrebarea multor persoane este: de ce există lume întunecată?
Am văzut cu toţii cum au fost concepute lumile, cum funcţionează – dinamizate de lumea întunecată, de la nivelul 3D în jos; ce anume motivează comportamentele celor din lumea întunecată – nevoia de energie vitală şi de suflete, cu care se hrănesc; am văzut ierarhiile întunericului şi cum se acţionează în lumea lor; cum se ajunge la posedare; de ce au fost necesare războaie, revolte, revoluţii şi crime; de ce au trebuit atât de multe; rolul instituţiilor care au condus sau care conduc acum lumea (cam aceleaşi); care este scopul existenţei – găsirea drumului înapoi spre Dumnezeu; am aflat multe, muuuuulte lucruri, pentru majoritatea cititorilor fiind informatii inedite.
Şi totuşi, de ce există lume întunecată?

Aici am dat informaţii ample despre toate subiectele abordate. Dar, încă este puţin spaţiu ca să se cunoască întregul.
Deci: fără lumea întunecată nu s-ar fi ieşit din Grădina Raiului, pentru că nimic nu motiva aceasta. Viaţa edenică era eternă, dar fără schimbări semnificative, deci fără o evoluţie reală. Iar fără evoluţie, nu se mai motiva niciun traseu de parcurs, implicit nici drumul înapoi spre Dumnezeu.
Evient, stătea în puterea Divină să aducă înapoi la Sine toată Creaţia. Dar atunci, care ar fi fost scopul Creaţiei?
Doar să se muncească Dumnezeu s-o realizeze, s-o lase să se odihnească puţin (puţin în timpul cosmic), după care să o reabsoarbă în Sine?

Bun! Şi care era scopul acţiunii? Doar ca să nu se plictisească Dumnezeu?
Ilogic!
În primul rând, aşa ceva ar indica o lipsă de sens a existenţei lui Dumnezeu…
Ca şi a existenţei Creaţiei…
…şi a omului…
DAR! Noi chiar existăm! Şi Creaţia există! Şi Dumnezeu, care a creat-o, căci nu există nimic fără un creator!!! Nici măcar o pereche de pantofi… oricât ne-am concentra noi să se aglomereze din haos nu se aglomerează particulele libere, aşa, de capul lor… să se coaguleze sub forma unei perechi de pantofi… eventual care să meargă singură,… să se cureţe,… să conceapă dulapul de pantofi,… etc
Atunci: de ce există lumea întunecată?
Tocmai pentru că a fost concepută ca polaritatea care să mişte aspectele create în lumea tridimensională!!!
Fără lumea întunecată nu putea să se manifeste evoluţia… pentru că se rămânea în stagnare…
Şi apoi, fiinţele din întuneric ne încearcă până când ne eliberăm de toate vulnerabilităţile noastre şi ne fortificăm structura energetică cu toate soluţiile corecte ale lecţiilor învăţate.
Practic, fiiinţele întunecate sunt oglinzi ale noastre, în care se reflectă întunericul din noi!… În acest fel putem deveni conştienţi de aceste aspecte ale noastre şi să lucrăm asupra lor. Altfel, dacă în jur ar fi fost numai curcubee şi lumini strălucitoare, noi nefiind eliberaţi de umbrele noastre, am fi trăit păcăleala de a ne crede luminoşi şi nici nu am fi ştiut ce ar fi trebuit să căutăm în noi şi să corectăm.
Astfel, ne remodelăm structura pentru a ne putea întoarce în… să-i spunem Paradis?!… în planurile înalt vibraţionale… începând cu 4D…
Lumea întunecată nu depăşeşte graniţele 3D.
Deci: în 3D, lumea întunecată este oglinda noastră!

Noi suntem setaţi să învățăm lecțiile de viață, care ne-au fost programate, iar lumea întunecată este cea care ne împinge, paradoxal, dar real, să ne vedem slăbiciunile și să ne depășim limitele.
Dar fiecare învață în timp și ritm propriu. Și funcțiile de propriile alegeri de a face sau nu acest demers, într-un anumit moment sau altul… într-un mod personal.
Trebuie doar să ALEGEM să mergem spre Lumină.
Conştienţi că totul a fost conceput cu o măiestrie inegalabilă!…

Pentru a afla mai multe informaţii şi pentru a putea purta discuţii constructive şi benefice pentru noi toţi, ne-am gândit să organizăm cursuri, conferinţe şi seminarii, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.
Suita lor va începe cu un curs, în 21 iunie, la Hotel Siqua.
Astfel, vom creşte împreună pe drumul spre Lumină!
Sunteţi aşteptaţi cu drag!

Florentina Mateescu