Așa cum am menționat în articolul anterior, informația despre VALUL DE IUBIRE am primit-o acum aproximativ cincisprezece ani, exact cu numele de VALUL DE IUBIRE.
Și tot atunci au venit și informațiile, care se validează logic, despre ceea ce face acest VAL DE IUBIRE, el fiind Manifestarea Divină care ne ajută să depășim dimensiunea a treia, pentru a intra în dimensiunea a patra, pentru că el este cel care poate lucra în structurile noastre, în direcția reconfigurării lor.
(Cei care ați urmat Cursul Paradigma Atlantă a Creației puteți înțelege mai bine ce înseamnă această reconfigurare, pe lângă faptul că abia acum este clar de ce am învățat matricile și toate temele cursului de anul I, căci acum ne sunt de mare folos în înțelegerea a ceea ce se întâmplă în noi.
Anul acesta vom parcurge informațiile din nou la cursul Paradigma Creației, dar vom mai vorbi câte ceva și la seminarii).
Deci, VALUL DE IUBIRE nu este o noutate sau o anormalitate, este un fenomen așteptat și, cu siguranță au mai fost destule persoane care au primit informația, deoarece, la nivel științific au și fost făcute cercetări în legătură cu el.
În concret, el este cel care va declanșa masiv fenomenul numit TRIAJ, la nivel planetar.
Acest triaj a început de ceva timp, deoarece fluxuri din val au tot venit și au acționat în ultimii ani, nu a venit acum ca un bloc de energie și informație, strict delimitat și acționând doar între anumite limite, căci rolul lui este tocmai de a debloca, de a șterge limitele impuse ființei umane de patru D la căderea din grație, adică la coborârea în 3D, unde era riscant să trăiască cu potențialități mai mari decât i-au fost lăsate pentru planul tridimensional.
Deoarece sunt și structuri care nu sunt de acord cu acest fenomen evolutiv, valul a fost bombardat înainte de a atinge Pământul dar și după aceea, de la sol, iar fluxurile fracționate se urmărea să fie redirecționate în cosmos.
Din fericire, acest VAL are o capacitate autoregenerativă colosală și a înlocuit fluxurile desprinse inițial, creând altele în locul lor; cele desprinse s-au realipit pe parcurs valului. Iată de ce VALUL are acum o putere și mai mare, necesară, de altfel, în actualul climat global.
Și iată cum, mult așteptatul VAL DE IUBIRE a sosit pe Pământ și se simte noua energie care a venit lent și s-a așezat frumos, ca un dar de sărbătoare… pentru MAREA SĂRBĂTOARE a ieșirii din lumea tridimensională și intrarea în LUMEA TETRADIMENSIONALĂ.
Există mai multe etape de lucru ale acestui proces, dar suntem ghidați pas cu pas de informațiile din VAL, care ni-i se desfășoară ca o carte deschisă, din care putem citi toate îndrumările divine pentru metamorfoza prin care vom trece…
E atât de multă iubire! În întreaga manifestare a VALULUI este doar iubire și o călăuzire plină de duioșie și de dragoste, care ne învăluie pașii,… să îi facem lin,… să nu ne doară…
Este necesar doar să ne dăm voie să fim și să fim aici și acum… în viețile noastre ,… să lăsăm să curgă iubirea prin noi,… și vom învăța și cum să facem aceasta,… căci este pentru noi și pentru viitorul nostru și al copiilor noștri și al Planetei Pământ, MAMA NOASTRĂ…
Am o deosebită recunoștință în suflet pentru aceste daruri magice!!!!
Și mă bucur cu toată ființa pentru că am ales să fim aici, acum, în această perioadă în care suntem martorii celui mai măreț și fantastic proces de metamorfoză, pe care în traversăm cu toții!
De aceea, deși, când am primit temele pentru cursurile acestui an – și a venit reluarea cursului Paradigma Creației, dar și continuarea, cu anul doi, cu teme magnifice, dar și Hipnoza, cursurile pentru copii și adolescenți, care au nevoie să fie ghidați prin meandrele acestui proces global, nu primisem temele pentru seminarii, am înțeles când am dat primul mesaj că vom avea de povestit luni de zile despre acest proces pe care îl parcurgem împreună, căci vom citi din mers în fluxuri, pe măsură ce vom afla un bagaj imens de informații despre toată lucrarea acestu uriaș VAL DE IUBIRE.
Procesul durează, iar noi vom putea să ne înscriem exact pe val, înțelegând ceea ce se întâmplă și ce avem și ce NU avem de făcut!…
Ca o noutate, seminariile acestea vor avea, pe lângă partea de informare cu tot ceea ce știu și vă pot spune eu, și o parte de discuții interactive, cu viziunea personală despre proces, cu temele individuale și care este abordarea cea mai potrivită, cu analize ale modului optim de a fi și a face viața noastră luminoasă.
Vom avea, în limita timpului, și scurte meditații – unele specifice etapei de informare a seminarului, iar altele chiar cu temele discutate ad-hoc.
Efectele de început sunt legate de activarea tuturor lecțiilor nerezolvate, agitație, nervozitate, iritabilitate, agresivitate… se accelerează procesul purificator!… dar este necesar să înțelegem aceasta…
Seminarile se vor ține odată pe lună, cel de debut a fost joi, 01.10. 2015 (suma cifrelor datei este 10, adică avem de trei ori codul binar al Universului – 0 și 1).
Pentru viitor, vom stabili dacă se vor ține miercurea, ca anul precedent sau joia, dar vor fi tot de la 18,30 la 21,00, costul este tot 60 lei, cu bonus 10 lei pentru plata anticipată, fie la cabinet, fie în contul RO31 RNCB 0075 0029 6561 0004, deschis la BCR sector 4, Bucuresti, pt beneficiar Florentina Mateescu.
Înscrierile se fac pe adresa de mail flori.mateescu@yahoo.com, iar pentru plata online am rugămintea să fie trimisă confirmarea, cu copia documentului de plată anexată.
Pentru că au mai existat solicitări pentru seminarul I Valul de IUBIRE, am programat și o reluare, pentru data de joi, 29 octombrie a.c., între orele 18,30 și 21,00, tot la mine la cabinet, unde locurile sunt limitate și, de aceea, o să vă rog să vă înscrieți în timp util. Oricum, ultima zi de înscriere este 20 octombrie (în limita locurilor disponibile!), iar achitarea taxei se face până pe maxim 25 octombrie. Prioritatea o vor avea cei care achită locul.
Intenția este să aflăm cât mai mulți informația și să o răspândim radiant în jur, pentru noi toți și pentru viitorul nostru luminos împreună!!!
Vă aștept cu toată bucuria în suflet și cu toată iubirea!
Flori Mateescu