Ce ar fi o noutate și o nouă abordare a ceea ce înseamnă viață și a ceea ce înseamnă neviață?
Teoretic, fiecare consideră că știe foarte bine aceste lucruri și nu este nevoie de nicio învățătură sau informație în plus.
Ceea ce vreau să analizăm este despre diferențele pe care le presupun cele două dimensiuni foarte diferite.
Să începem cu lumea 3D.
Viața începe cu momentul nașterii și se încheie cu cel al morții.
Valabil pentru om, colectivitate – și avem exemple de comunități umane mai mici sau mai mari, mai dezvoltate sau mai puțin dezvoltate, chiar imperii, care s-au născut, s-au dezvoltat și apoi au dispărut…Coordonatele: naștere – viață – moarte, sunt valabile și pentru civilizația planetară, dar și pentru planete, stele, galaxii, universuri…
Am repetat aceasta, deși am mai spus-o într-un articol anterior, deoarece vreau să sugerez ca modelul pe care vom exemplifica să fie extrapolat la toate nivelurile, tocmai ca exercițiu pentru minte și depășirea tiparelor de gândire cu care am fost formați.
Deci, nașterea în lumea 3D înseamnă întruparea, venirea la viață într-o lume fizică, în care lecțiile de viață se învață prin emoție, căci planul 3D este plan emoțional. Cele mai multe emoții sunt negative, produc suferință. Așa am traversat noi niște milenii.
Acum, ce este moartea?
Pentru majoritatea, este finalul.
Din perspectivă religioasă, este trecerea într-un ”loc de verdeață, unde nu este durere, nici întristare”… dar este trecerea spiritului, care este nemuritor, în timp ce corpul fizic este muritor.
De ce vreau să vorbim puțin despre moarte?
Pentru că oamenii se tem de ea!
Este considerat un subiect tabu, nu vorbim de moarte, de dispariție, de final de viață sau existență…din cauza propriei frici față de moarte…
Dacă moare cineva, este o mare suferință!…
Evident, a celor care rămân și au fost obișnuiți cu prezența persoanei decedate!…
Cel decedat, iese din lumea de suferință…
De ce suferim noi, cei care rămânem fără cei dragi plecați?
Din atașament, din dorința de a avea persoana cât mai mult timp lângă noi, chiar dacă atunci când era în viață nu am fost în cele mai armonioase relații…
De ce mai suferim?
Pentru că ne gândim că este o despărțire definitivă, că celui plecat îi va fi rău sau greu în lumea spiritelor, unde s-a dus, deci în lumea subtilă…
Pentru că ne-am inhibat capacitățile extraperceptive…și nu vedem dincolo de planul tridimensional…
De ce mai suferim?…
Simțim acut lipsa persoanei plecate, care făcea, poate, parte integrantă din viața noastră…îi regăsim urmele prin locurile unde stăm…îi simțim mirosul rămas în haine…ne amintim gesturi…priviri…atitudini…cuvinte…care nu vor mai veni niciodată…
Și mai suferim pentru că nu se vorbește deschis despre moarte… Nu ni se spune din copilărie, când avem, cei mai mulți dintre noi, primul contact cu moartea, că e un proces firesc…că trece toată lumea prin el…că fiecare are un anumit parcurs al vieții…de o anumită durată…
Informația care se dă copilului este că ”el este prea mic, ca să îl intereseze subiectul acesta”… că ”nu e o treabă pentru el”… că ”e bine că el e mic și nu își dă seama”…şi alte variațiuni…
Acum, întrebări: ce părere ai despre moarte?
Despre moartea altei persoane?
Când te-ai gândit la acest aspect ultima dată și cu ce stare? Ce răspuns ai dat sufletului tău?
Dar la propria moarte te-ai gândit vreodată?
Cu durere, cu tristețe? (dacă te-ai gândit)…
Sau, ai reușit să o vezi ca pe un proces normal… prin care au trecut toți înaintașii??!
Ai reușit să o accepți?
Face parte din viață!…din viața 3D, în care ne manifestăm în planul strict fizic!…nu este ceva ce putem nega…nu este ceva ce dispare dacă întoarcem capul în altă direcție…
Poate să nu pară un subiect plăcut de meditat, dar, cu toată iubirea și sinceritatea, vă sugerez să meditați puțin la aceste întrebări.
Cel mai corect ar fi să se mediteze până când dispare starea de teamă, până când ea va apărea ca o normalitate și va fi acceptată, cu firescul ei…
Când ajungem la acest prag, deja am câștigat foarte multă viață!!!
Și avem și o suită de efecte benefice secundare: ne depășim limitele…ne dispar foarte multe frici (majoritatea, căci, într-o formă sau alta, ele derivă din frica de moarte…)… căpătăm altă încredere în noi înșine…altă forță interioară…putem fi deasupra lucrurilor, obiectivi și pertinenți…să înțelegem dinamica multor lucruri care se petrec în viață…să fim proprii noștri stăpâni…nemanipulabili…sau, cel puțin, în mult mai mică măsură manipulabili… avem altă putere de a decide pentru noi înșine și pentru viața noastră!!!…
Pentru că fricile ne consumă puterea. Ea se duce spre cei care ne induc frici…
Dar, dacă renunțăm la frici, ne păstrăm puterea! Mai ales puterea de a fi oameni întregi!
De meditat!…
Cu mult drag,
Flori Mateescu
Psihoterapeut, Bioterapeut, Hipnoterapeut, NLP
Cabinet de Terapii Alternative: Schimbă-ți Viața!