CARTI
CURSURI
E-BOOK
VIDEO

VALUL DE IUBIRE – (VALUL ”X”)

În urmă cu vreo cincisprezece ani, am înțeles că Trecerea dintr-un plan în altul se realiza prin concursul elementului care domină noul nivel.

Pentru 1, a fost pământul care s-a fragmentat din continentul unic, Pangeea, în mai multe continente.

Au urmat glaciațiuni și potopuri, pentru al doilea nivel, al elementului apă.

Corespunzători focului, cel de-al treilea element, au fost vulcanii, cu materia incandescentă a lavei.

Cel de-al patrulea element, care îi corespunde celui de-al patrulea centru energetic (ne referim la centrii Pământului), acesta fiind cel care guvernează noul câmp energetic planetar, cunoscut ca dimensiunea a patra, este aerul.

Deci, schimbarea din dimensiunea a treia în cea de-a patra, cel mai predictibil, era că se va face prin intermediul aerului.

Aerul poate fi și vânt,… curenți (chiar și maritimi sau oceanici),… molime răspândite pe calea aerului,… dar nu erau cele mai potrivite forme, din câte se părea…

Cea mai potrivită formă de informație transmisă pe calea aerului și care ar fi putut face ceea ce este necesar în acest moment de trecere din 3D în 4D, din planul emoțional în cel mental (care cuprinde conștientizarea și iubirea necondiționată), era valul de iubire, despre care am mai și scris și povestit de-a lungul timpului.

Ori, iată că ceea ce se apropie de Pământ, preconizat a-l atinge pe 28 septembrie, este tocmai acest val de iubire, denumit de cei de la NASA, care l-au depistat – ”valul X”, deoarece nu posedă aparate cu care să îi poată măsură frecvența și conținutul vibrațional.

Că este nevoie de o schimbare majoră, la nivel planetar, vedem cu toții.

Unii chiar simt și energiile schimbării, foarte mulți, care s-au Trezit ceva mai devreme, deja au început să se schimbe.

Schimbarea pe calea aerului presupune o schimbare la nevel energetic, subtil, atat a noastră cât a planetei noastre, care este casa noastră, mama noastră – pentru că ne susține viața aici, pe Pământ.

Energia acestui val va produce câteva efecte, unele deja au început să se simtă și vă voi enumera din simptomatologia perioadei, ca să nu vă panicați și să reușiți să stați exact în starea necesară momentului.

Fizic, vor putea fi: dureri de oase, articulare, musculare, chiar și crampe musculare, cârcei; oboseală, apatie, somnolență sau insomnie, schimbarea ritmului veghe – somn – cu tendința de a se adormi mai târziu și de a fi mai somnolenți dimineața sau de a ne trezi ceva mai greu dimineața; tulburări respiratorii, pot apărea – dar mai rar – sufocări, aritmii cardiace, tahicardii, rar – transpirații abundente; dureri de cap, oscilații ale tensiunii arteriale; mai rar, dar pot fi și migrene, chiar însoțite de stări de greață; tot ca fenomen mai rar – tulburări digestive, constipații, disconfort ficat sau pancreas.

Pot apărea, de asemenea, stări de angoasă – pentru că nu știm ce ni se întâmplă, panică – până la atacuri de panică, stări depresive – foarte frecvente, până la depresii, se pot accentua fobiile, fricile, temerile, blocajele – și fizice și psihice…

Deja se manifestă și timde să se amplifice – lipsa de atenție, de concentrare, de memorare, scăderea atenției distributive, crește irascibilitatea, agitația, nervozitatea, uneori agresivitatea – și sunt stări pe care le regăsim în jurul nostru – pe stradă, în TRAFIC!!!, în magazine, la serviciu… tinde să se amplifice starea de nemulțumire, de disconfort și de teamă… tind să crească și oprimările și devalorizarea oamenilor… pentru că este o perioadă în care se fac alegerile finale: spre Lumină sau spre întuneric…

Valul ”X” este, de fapt, un val de iubire – și un foarte puternic amplificator de rezonanță – căci energia iubirii amplifică stările noastre.

Acest lucru înseamnă că se vor amplifica stările noastre interioare – dacă ne conectăm la o stare de bine, de iubire, de pace lăuntrică, respect pentru ceilalți și pentru întreaga viață și întreaga Creație, tot ceea ce este pozitiv și înălțător, acestea vor fi amplificate.

Dacă ne conectăm pe minciună, egoism, orgoliu, invidie, lipsă de respect, agresivitate, patimă, trădare, ură, toate trăirile și stările negative acestea se vor amplifica în structura noastră…

Ce este foarte necesar să știm?

Structura noastră este setată să se adapteze unor variații vibraționale limitate. Aceste amplificări ale vibrațiilor noastre produc modificări înspre creșterea sau înspre scăderea vibrațiilor noastre (prin amplificarea stărilor noastre personale), peste nivelul de adaptabilitate pentru care structura noastră este setată.

Amplificarea vibrației (spre creștere sau spre scădere) forțează depășirea unor bariere din structurile noastre. Având o intensitate energerică crescută, vor fi operate modificări în structura ADN-ului. Acesta este motivul pentru care s-a spus că valul ”X” va face modificări în ADN.

Le va face la toată lumea.

Doar că în mod diferit, funcție de formula energetică a fiecăruia.

În modul cel mai simplist cu putință, ceea ce este de luat în seamă este faptul că ceea ce se amplifică este ceea ce este în noi!!!

Deci, cu noi avem de lucrat!!!

Vă doresc din tot sufletul, SUCCES!!!

Cu multă iubire,

Flori Mateescu