În actualul context al existenței noastre, începe să se facă din ce în ce mai simțită nevoia acută de schimbare. De schimbare în bine…
Simțim că avem nevoie de ceva… de altceva decât ceea ce trăim în fiecare zi…
Câteodată, istoviți de prea multe sarcini și griji, uităm de noi… Uităm că suntem oameni,… că avem un suflet,… că avem nevoie de timpul nostru,… de liniște,… de pace în suflet,… de bucuria de a trăi,… de iubire…
Și mergem înainte, cu valul vieții, trăind vieți efemere, în care nu suntem noi înșine cei care se manifestă… De parcă nu ne-am trăi pe noi…
Și parcă nu am trăi cu adevărat…
Câteodată, mai rar, avem străfulgerări, în care privim în oglinda sufletului… Și ne sperie ceea ce vedem acolo… Ne sperie tristețea și goliciunea din noi… Ne sperie contorsiunea și suferința sufletului…
Și închidem degrabă oblonul, să nu mai vedem…
De parcă, acest gest, rezolvă problema!…
Și iar mergem înainte… Cu aceeași pași… oarecum poticniți… îngreunați și împovărați de mult prea multe pe care le ducem în spate… și care ne covârșesc…
Dar mergem… Căci nu știm ce altceva am putea face… Unde ne-am putea duce… Cum ar putea fi altfel… Neînțelegând decât mici frânturi din scenariul cinic al acestei vieți… Sau de ce este așa…
Încercăm să plecăm prin țări străine…
Sau ne întrebăm dacă există Dumnezeu…
Câteodată, unii ar spune că nu… Că altfel nu ar exista atâta suferință în lume…
Căci noi încă nu suntem chiar limpeziți în noi, despre cine este Dumnezeu…
Sau de ce suntem noi pe aici, în această viață,… pe acest Pământ…
Sau de ce este necesară atâta suferință… Sau nedreptate… Parcă dreptatea a uitat să mai existe…
Sau ne-am născut noi sub o stea nenorocoasă… Și ne urmărește un destin fatidic…
Ne simțim încorsetați în propria nefericire… Limitați… Blocați…
Și nu știm cum să ieșim din acest spațiu… Și unde să ne ducem…
Și așa ne învârtim în cerc… Și nu putem să dăm voie schimbării să vină în viața noastră…
Căci nu știm care este schimbarea necesară… Și cum am putea ajunge la ea…
Căci nu ne-a învățat nimeni…
Aceste lucruri nu se învață la școală… Și, dacă părinții sunt zi-lumină la serviciu,… nici ei nu ne învață… că nu mai au timp… sau putere… sau nu știu nici ei…
Și speră că vom merge noi cumva mai departe…
O să ne descurcăm noi… Ca și ei… Ca și atâția alții… din cei de acum… sau din cei care au fost – generațiile trecute…
Și, deși ne doare viața în forma aceasta,… mergem mai departe așa… gândind că oricum nu avem ce să facem…
Și totuși!… EXISTĂ SOLUȚII!!!
Iar acum sunt la îndemâna noastră. Nu sunt baghete magice, pe care să le rotim de trei ori în văzduh și să ne trezim în povești frumoase, cu Cosânzene și Feți-Frumoși fericiți până la adânci bătrâneți…
Dar sunt soluții!
Și le avem! Și putem să ajungem la ele împreună, crescând frumos și înțelegând cine suntem… de ce suntem aici… ce avem de făcut… Cine este Dumnezeu… Care este rolul Lui în ecuația vieții noastre…
Înțelegând ce este viața… și cum este bine să ne-o trăim… ce avem de făcut…
Deocamdată, să fim împreună!
Apoi, să continuăm să mergem împreună, pe acest drum, care se deschide aici și acum!
Mai apoi, să fim cu sufletul deschis, ca să mergem frumos împreună pe acest drum!
Schimbarea nu se face peste noapte… Și NICI NU O FACE NIMENI PENTRU NOI, CI DOAR NOI ÎNȘINE!!!
Rolul nostru aici este de a ne completa ceea ce ne-a învățat școala și toți cei din jurul nostru, însă într-o manieră nouă… învățând SĂ FIM!!!
Schimbându-Ne Noi Înșine Viața!