10%

Discount la Prima Comandă

Pentru Abonații la Newsletter

Revelatia. Sa fie lumina – Florentina Mateescu

30 lei

Disponibil pentru precomandă

SKU: CARTE-004 Categorie:

Revelația este cel de-al treilea volum al suitei SĂ FIE LUMINĂ!, inițial trebuia să fie ultimul volum al trilogiei.

Dar, Măria Sa, Timpul, ne-a ghidat această scriere la începutul celei mai ALTFEL perioade istorice a planetei noastre, astfel încât traducerile subtile ale textului biblic să expandeze într-o bogăție de informații, care desfășurau înaintea noastră file din chimie, dar și din multe ramuri ale psihologiei, într-un dans plin de suplețe, însă într-o mișcare încărcată de sensuri. Deja ne apropiem de prezent și programul existenței de până acum prinde contur în mintea și în sufletele noastre.

Într-o abordare cât se poate de simplă, a dialogului și a unui limbaj comun, accesibil tuturor, Revelația ne-a traversat prin epoci, conturând deja reperele existenței noastre de până acum și pregătindu-ne pentru ceea ce urma să ne destăinuie Addenda la Trilogie.

Călătorește cu sufletul deschis și îmbogățește-te!
Florentina Mateescu

Fii primul care își spune părerea “Revelatia. Sa fie lumina – Florentina Mateescu”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Meniu Principal