CARTI
CURSURI
E-BOOK
VIDEO

Jurnal spiritual. Între Devenire şi Revenire – A Treia Moştenire Atlantă

Jurnal

După cum se vede, seria numerică a cărții nu corespunde în mod necesar şirului numeric natural…

După prima Moştenire, a fost scrisă „A Treia Moştenire Atlantă” – „Jurnalul Spiritual”. A fost despre tabăra de spiritualitate din vara lui 2011 şi toată învăţătura ocazionată de ea.

Al doilea ei titlu este „Între Devenire şi Revenire”.

Devenirea este pornirea spre starea de „A FI” a fiinţei, după dialogul intens cu Sinele… Devenirea este chiar acest efort de căutare a propriei identităţi şi valorizarea Sinelui, concomitent cu scăderea, ca pondere, a Ego-ului în conducerea propriei fiinţe, dar şi a orgoliului, ca manifestare egotică distructivă.

Revenirea – este, în primă fază, revenirea la vechiul statut al fiinţei care se află pe traseul evoluţiei… Sunt fiinţe care, în urma contactului cu spiritualitatea, pentru că au pus înaintea Sinelui, Ego-ul, pentru că s-au lăsat conduse de orgoliu şi nici nu îşi deschideau sufletul, şi-au programat o revenire la stadiile 3D, în diferite etape ale acestuia: Comună primitivă, Sclavagism, Inchiziţia Evului Mediu…

Continuarea, după învăţarea lecţiilor cu corijenţă la acel nivel, în cel mai fericit caz, va fi revenirea la nivelul actual şi continuarea traseului evolutiv… Care merge MEREU ÎNAINTE, chiar dacă urmează o sinusoidă, cu ocolişuri mai mici sau mai mari…

Deci, în final, Revenirea este momentul de bucurie al reluării locului pe traseul ascendent şi continuarea drumului Devenirii…

Pe care vom merge cu toţii… Invariabil… Pentru toţi capătul liniei este înapoi în Fiinţa Divină!… Diferă doar timpul în care parcurgem acest traseu…

În această carte găseşti în premieră explicaţia modelului Creaţiei, a fractalizării, pe înţelesul tuturor , folosind Numărul de Aur, revelat de seria lui Fibonacci, dar şi a rolului fiecărui nivel astral, de la Dumnezeu la Lucifer, precum şi modul în care noi pendulăm între cei doi poli…

…sunt explicate pe larg înţelesuri ascunse în simboluri din pasaje biblice, dar şi semnificaţia complexului arhitectural de la Târgu Jiu, creat de marele artist Constantin Brâncuşi, un iniţiat de mare valoare…