CARTI
CURSURI
E-BOOK
VIDEO

Dincolo de Graniţele Acceptate ale Realităţii – capitolul IV –

 

Încă o modalitate de a învăța din viața socială, este exemplul politic. Clasa politică conducătoare, fie că ne place sau nu, ne reprezintă.

Sunt oameni din rândul nostru, care au folosit oportunitatea politică în interes personal.

Dar, înainte de a-i critica, ar fi bine să ne gândim că marea majoritate a oamenilor face diverse acte care nu sunt în interesul comunității.

Însă fiecare o face la nivelul lui – unii iau mită, alții se folosesc de relații, se mai fură din păduri, se taie copacii abuziv, injust și trăim cu toții efectele – prin lipsa de oxigen, prin destabilizarea solului, prin modificări climatice…se omoară animale…pentru plăcerea de a ucide, nu pentru igienizarea pădurilor…au fost omorâți câinii comunitari…ajunși pe stradă tot datorită oamenilor…dar creau un echilibru ecologic, dincolo de disconfortul celor care nu mai înțeleg viața și tind să se închidă în baloane de sticlă și cuburi de beton…

E un drum pe care mergem orbește și ne însușim păreri exterioare nouă…și care nu sunt în beneficiul nostru…

Câți oameni cunoașteți care nu mint??!…

Câți oameni doar altruiști cunoașteți?! Să nu facă nici un compromis?

Câți oameni cu o credință nestrămutată în Dumnezeu cunoașteți? Și mă refer la credință reală, nu habotnicie sau vorbe din scripturi, al căror înțeles poate nici nu e cunoscut…

Bănuiesc că lista nu e prea lungă…

Pentru că ne manifestăm într-o lume în care se învață din emoții…și majoritatea lor sunt negative…

Că îi judecăm pe cei care fac abuzuri…nedreptăți…trădează…mint…înșeală…fură…o facem…pentru că încă nu ne prioritizăm timpul judicios…încă ne uităm ce face vecinul…încă ne uităm la știri de scandal sau citim presa de can-can …discutăm…schimbăm păreri despre ce se întâmplă…suntem oripilați…ne simțim nedreptățiți…furioși…

Dar, înainte de a ne uita la ceea ce au făcut sau fac ceilalți, ar fi bine să ne amintim de câte ori noi sau alții am denigrat țara…ați spus vreodată că “România este o țară…( de criticat, atribute negative… ) unde nu ai niciun viitor…că nu e nimic bun aici…nimic nu merge bine…ce folos de una, că nu e alta…țară de hoți…fabricile noastre nu sunt bune…producția noastră e de proastă calitate…suntem săraci…vai de noi și de neamul nostru…neam de trădători… … …” și, din păcate, se poate continua…

Știți care e efectul acestor abordări?

Că unii oameni chiar așa gândesc, în mod sincer…Iar alții, acceptă…

Păi, gândirea intensă sau perpetuă a unui lucru, îl face să se împlinească…( și, da, dacă am gândi perpetuu și intens că avem bani, ei vin…dar noi ne gândim intens și perpetuu că nu avem bani…și trăim efectul! )…

Devalorizarea imaginii țării și a producției, a calității oamenilor, a pregătirii profesionale, dar, mai ales, a sufletului uman…este ceea ce am creat cu toții…printr-o gândire nepotrivită…

…Şi s-au vândut și ruinat fabricile…se vinde pământul…se vând pădurile…se vând bogățiile subsolului…se fură…se trădează…se înșeală…se minte…și…și…și…Însă! FOARTE IMPORTANT!!!

Lucrurile acestea se produc ca noi să înțelegem cum funcționează dinamica socială, politică, economică…toate…în funcție de modul în care noi gândim…

Nu e cazul să intrăm în starea de vinovăție și să ne lamentăm…să intrăm în depresie…sau să ne blocăm, că uite ce am făcut!…ce ne facem acum?!…

Este bine să înțelegem că lucrurile se produc în urma unor mișcări energetice, pe care NOI le direcționăm într-un sens sau altul…

Că tot ceea ce se mișcă are un suport energetic, nici nu e cazul s-o mai spunem, că toată lumea a învățat la fizică despre dinamica sistemelor, despre formele de energie existente și efectele lor…

Că omul este și el un sistem dinamic – că se mișcă, am înțeles cu toții…

Nu am luat în seamă energia biotică…dar despre transmisiile energetice din corpul nostru, am învățat cu toții la Anatomia, respectiv Fiziologia umană…

Doar nu am conectat informațiile…că ele sunt…le avem cu toții…

Și vedem în jur câte efecte se produc în urma activităților noastre…Toate sunt în planul invizibil înainte de a se manifesta în cel fizic, pe care îl percepem cu cele cinci simțuri fizice (văz, auz, miros, gust, tactil)…

Că nu apare nimic până nu e gândit…conceput…până nu trece prin planul subtil al gândurilor…pe care nu le vedem prea mulți…de regulă, oamenii nu prea pot vedea sau citi gândurile celorlalți…deşi acest lucru este posibil și se practică în zonele neconvenționale…

Ceea ce este necesar să înțelegem de aici, este faptul că ABSOLUT FIECARE LUCRU SE ÎNTÂMPLĂ CU UN CONSUM DE ENERGIE!

Deci, trebuie să existe o energie care să asigure suportul de funcționare…

Inclusiv respirația noastră…digestia…activitatea cardiacă…toate, dar TOATE procesele din interiorul și din exteriorul nostru sunt consumatoare de energie…de energia specifică pentru fiecare…dar toate consumă energie!!!

În ceea ce privește observațiile critice despre care vorbeam, ele nu erau previziuni sau observații obiective, atunci când se emiteau criticile și judecățile de valoare…

Era vorba despre exprimarea unor stări sufletești, a unor convingeri, a unor gânduri despre cum simțeam sau ni se indusese să vedem…gândim…din varii motive…

Ori, ceea ce avem de înțeles, este că toate aceste gânduri, emoții, stări…pe care le exprimăm sau nu față de alte personae, dar le trăim, ajung în subconștientul nostru…

Iar el le preia ca o comandă să ne ducă EXACT pe drumul pe care îl cerem…pe drumul pe care îl vizualizăm…și să trăim ceea ce gândim…

Acest lucru a fost cunoscut dintotdeauna în școlile de mistere sau în stiințele oculte…însă ascuns mulțimii…

Acum îl știe foarte bine și psihologia!…Deci, pentru că e la îndemâna noastră și îl cunoaștem, de noi depinde să fim atenți la modul cum gândim…cum vorbim…ce spunem…că nu vine nimeni să facă curat în mintea…sufletul…concepțiile și stările noastre…Ele sunt teritoriu privat și, dacă cineva intră neinvitat…intențiile sunt cel puțin îndoielnice…dacă nu negative…

Deci, e bine să fim atenți la gândurile noastre și la ceea ce preluăm din jur!

Și, ca sfat, atunci când informațiile conțin mesaje negative, este bine să fie trecute prin propriul filtru de gandire, nu să fie însușite și transmise fără o analiză personală!

 

Cu toate gândurile de bine și convingerea că DEJA ESTE BINE!,

Florentina Mateescu