După o pauză probabil necesară pentru odihnă, ar fi bine să vedem ce înseamnă iertarea.
Deja, o parte dintre dvs. ați participat la unul sau chiar la ambele seminare de iertare și ați înțeles multe aspecte teoretice, începând chiar și lucrul practic, prin meditațiile dirijate și analizele ulterioare ale proceselor declanșate.
Așa cum spuneam la începutul seriei despre iertare, una dintre etapele de învățare, parcurse de lumea tridimensională, a fost neiertarea, propovăduită de Legea Talionului, cunoscută popular ca: “ochi pentru ochi” și “dinte pentru dinte”.
O altă etapă lungă parcursă de omenire, a fost învinuirea celuilalt/celorlalți, într-o perioadă în care oamenii începeau să vadă greșelile și nu mai funcționau, marea majoritate, după Legea Talionului, adică nu se mai răzbunau, răz-bunarea fiind o dez-bunare, o renunțare la bunătate.
În perioada vederii greșelilor altora, linia generală de comportament era de învinuire a cuiva pentru propriile probleme și suferințe, iar câteodată, cei care aveau credință și înțeleseseră mesajul christic, – care a venit să aducă lumii iubirea și iertarea-, se rugau pentru a-I putea ierta pe ceilalți, despre care considerau că le-au făcut rău.
Etapa actuală decurge firesc din cea anterioară și merge mai departe cu atitudinea noastră interioară: gândim sau simțim că cineva ne-a făcut un rău sau că ni se întâmplă lucruri rele, boli, lipsuri, suferințe, din cauza cuiva; noua achiziție a actualei etape, este că acum ne continuăm gândul: de ce celălalt ne-a produs suferință? E dificil să nu il găsim vinovat și să gândim neplăcut despre celălalt, dar începem deja să ne întrebăm care este cauza comportamentului lui… și, invariabil, răspunsul este că NOI AVEAM CEVA DE ÎNVĂȚAT DIN ACEASTĂ SITUAȚIE, iar celălalt – este cel care ne ajută să ne învățăm lecțiile, să ne corectăm greșelile.
Cu cât ne doare mai tare ceva din partea cuiva, cu atât mai profundă sau amplă este lecția pe care o avem de învățat și corecția pe care o avem de făcut la noi înșine!!!
Sau, dacă dintr-un grup noi suntem cei nemulțumiți, cei care criticăm, nu acceptăm… problema este la noi… înseamnă că situația există ca lecție de viață pentru noi înșine… și corect ar fi să ne privim interiorul înainte de a critica, de a ridica tonul sau de a ne simți ofensați. Dacă ceilalți acceptă, se presupune că la ei e normalitatea sau ei și-au învățat lecția, iar noua situație a apărut tocmai ca noi să învățăm!…
Majoritatea șoferilor înjură la volan sau chiar și blesteamă. Se scuză că s-au enervat pentru greșelile celorlalți, greșeli care vin din neștiință sau din neatenție. La unii, din lipsă de respect pentru ceilalți participanți la trafic.
Ceea ce ar fi bine să se înțeleagă, este că fiecare se întâlnești în trafic DOAR cu cine trebuie, doar cu cel care îl învață ceva, chiar și un comportament civilizat!
Gândul negativ, înjurătura sau blestemul ori comportamentul agresiv sunt purtătoare de informație negativă, care se duce spre celălalt și îi poate produce perturbări energetice, cu care emitentul se încarcă; DAR, este foarte important să reținem că, înainte de a pleca din câmpul emitentului, negativitatea este acolo și îi creează probleme în primul rând celui care înjură, blesteamă sau e agresiv. Ceea ce pleacă spre adresant, este doar parte din energia informaționalizată. Restul lucrează în propria structură – ca emisie activată, o data, dar și ca program de gândire și acțiune al propriei ființe, deci ca lecție neînvățată…
Din toate situațiile întâlnite, am observant că șoferul care a manifestat agresivitatea, CHIAR AVEA DE ÎNVĂȚAT LECȚIA RESPECTIVĂ!!! Fie ca situație de trafic, fie ca aspect psihic, social, relațional, economic… pot fi multe aspecte… pentru care ar fi frumos să le mulțumim celor cu care interacționăm… căci, dacă atragem agresivitate,… ea există și în noi!…
Și, ca întrebare retorică, mai ales pentru șoferi: SINCER, voi nu ați greșit NICIODATĂ în trafic??!!
Ei bine, revenind la tema noastră despre ce înseamnă iertarea, dacă înainte era iertarea celui care ne-a produs o suferință, acum este iertarea noastră înșine, pentru că am atras acea suferință, ca să ne învățăm o lecție.
Celuilalt, e frumos să-i mulțumim!…
Cu mult drag și spor la învățătură!
Florentina Mateescu
Sursa Imagine: http://dincolo-de-orizont.blogspot.ro/2011/10/mintea-care-nu-iarta-iubire-versus-ego.html