„Noi trăim acum vremuri de mari schimbări.
Și există oameni care, potrivit alegerii sufletului lor, nu vor Ascensiona, nu vor urca în 5D. Este necesar ca noi să respectăm/onorăm această alegere și să le permitem să-și urmeze propria Cale, chiar dacă uneori este greu să facem acest lucru, fiindcă este vorba despre oameni care ne sunt dragi.
Însă trebuie să înțelegem că aceea este Calea aleasă de sufletul lor, să le permitem să meargă pe Calea lor și să facem asta cu Iubire și compasiune, fiindcă unii dintre ei și-au ales o cale grea.
Nu este iubire faptul că încerci să forțezi un om să urce la un nivel vibrațional la care el nu este pregătit/interesat să urce și la care nici nu ar face față – ceea ce i-ar crea mari suferințe. Iubire este atunci când onorezi alegerea sufletului acelui om.
În loc să încercăm să forțăm ascensiunea unor oameni care nu sunt interesați de așa ceva și nici nu au în planul vieții lor așa ceva, noi ne putem folosi mult mai eficient energia/timpul susținându-i pe cei care ne cer ajutorul, care chiar vor să urce în 5D.
În ultimele luni mulți oameni au ales să treacă Dincolo (s-au sinucis), fiindcă nu mai puteau face față, nu mai voiau să mearga înainte în acest proces de schimbare majoră în care suntem. Pur si simplu nu au rezistat, a fost mult prea solicitant pentru ei.”
(Susan Marie)